Astazi continuam calatoria noastra prin judetul Bacau, spre un alt obiectiv turistic ce trebuie vizitat si anume ,,Mormantul lui Emil Rebreanu’’ care se afla in comuna Palanca din judetul Bacau .
Emil Rebreanu, fratele romancierului Liviu Rebreanu, isi doarme somnul de veci in cimitirul Palanca, judetul Bacau.
Emil Rebreanu s-a născut într-o familie greco-catolică din Maieru, pe atunci în comitatul Bistrița-Năsăud, fiind al cincilea din cei paisprezece copii ai familiei. Tatăl său era acolo învățător. Emil urmează clasele primare la Prislop și Năsăud, iar liceul la Năsăud, Bistrița, Turda, Șimleul Silvaniei și iar la Năsăud, absolvind în 1913.
Își dorea să urmeze studii universitare la București, dar din cauza lipsei banilor este nevoit să muncească încă din școală pentru a-și ajuta familia; lucrează ca îngrijitor la școala din Prislop, funcționar la garda financiară din Zimbor, ajutor de notar în Măgura Ilvei, în Pata, Nușeni și Bocșa. Are înclinații literare și este membru al societății de lectură Virtus Romana Rediviva de la Liceul din Năsăud, scriind poezii și nuvele pline de efuziuni lirice și erotice.
După absolvirea liceului în 1913 s-a înscris la Facultatea de Drept a Universității Franz Josef din Cluj (Kolozsvár). În anul următor lucrează ca ajutor de notar în comuna Cătina de lângă Cluj și o cunoaște pe Cornelia Dănilă, fiica protopopului Ieronim Dănilă, de care se îndrăgostește și căreia îi va scrie 37 de scrisori. Este nevoit să-și întrerupă studiile din cauza izbucnirii războiului și se înscrie la școala de ofițeri din Târgu Mureș, maturizându-se brusc după cum îi scrie iubitei într-o scrisoare din 27 septembrie 1914: „Eu gândesc că timpul viselor fără rost mi s-a fârșit cu terminarea liceului deodată… șiraguri de vise mi-au murit atunci și tot atâtea păreri de rău mi-au sfâșiat sufletul… Unde-mi sunt planurile de filozofie, unde cele de publicist?”. Cornelia se va logodi în 1915 cu un teolog, iar Emil se va resemna.
Emil Rebreanu a fost încorporat în august 1914. În decursul unui an de luptă, el a fost avansat la gradul de sublocotenent în armata austro-ungară. A luptat pe frontul din Rusia și în Galiția, suferind răni multiple. Rebreanu s-a remarcat, de asemenea, pe frontul italian și a fost decorat cu Medalia de Aur pentru Vitejie, cea mai înaltă decorație acordată pentru ofițeri. A scris aproximativ 25 de scrisori fratelui său, Liviu, din care reies unele trăsături de caracter: înflăcărare tinerească, timiditate și lipsă de inițiativă. Emil este înaintat la gradul de sublocotenent începând cu 1 ianuarie 1916.
Transferat pe frontul românesc în toamna anului 1916, Emil îi scrie, la 9 septembrie 1916, surorii sale mai mari: „Rănile mi s-or vindecat, dar ce-s astea pe lângă cele sufletești de-acum? Și nu mă voi afla bine și nu voi fi liniștit până durează acest război și cât mă va mustra conștiința că poate chiar eu voi omorî… pe Liviu”. Obține o permisie în ianuarie 1917 și își vizitează familia, certându-se cu funcționarul Pălăgieșiu, cu Veronica Istrate, cu șeful gării și cu Elena Haliță, corespondenta Martei Domșa din roman. Revine pe front și hotărăște să li se alăture conaționalilor săi români, în loc să lupte împotriva lor. Constantin Kirițescu a scris: „Apropiindu-se de pământul românesc, Rebreanu a auzit chemarea secretă din sufletele fraților săi, șoptindu-i de dincolo de tranșee. Între datoria cazonă nefirească și datoria sfântă de român, Rebreanu a luat-o în seamă pe cea din urmă”.
Astfel, în noaptea de 10-11 mai 1917, după ce a fugit din infirmeria unde era sechestrat, a încercat să traverseze frontul către partea română, aducând cu el planurile de împărțire și de poziționare a trupelor austro-ungare din zonă. El a fost găsit și arestat de o patrulă de ofițeri imperiali. Judecat de curtea marțială a Brigăzii 16 Honvezi, în data de 12-13 mai, pentru acuzațiile de dezertare și spionaj, a fost degradat și condamnat la moarte. Ca o umilință suplimentară, a fost aleasă ca metodă de execuție spânzurarea. Potrivit martorilor oculari, înainte de a fi executat la orele 22 în ziua de 14 mai, la lumina torțelor, el l-a dat la o parte pe călău și în fața soldaților, mulți dintre ei fiind români aduși acolo ca un avertisment, a strigat cu putere: „Trăiască România Mare!”.
Ordonanța sa, croatul Jovan Kunici, anunță familia de sfârșitul lui Emil Rebreanu prin trei scrisori datate 14 august, 7 și 18 octombrie, scrisori ce sunt păstrate la Muzeul literaturii române și sunt puse în circulație de Tiberiu Rebreanu.
Ultima lui dorinta a fost sa fie inmormantat in pamantul liber al Romaniei.
După momentul Marii Uniri de la 1918, Liviu Rebreanu pornește pe urmele fratelui său Emil, căutându-i mormântul și încercând să descopere locul spânzurătorii. Cu ajutorul autorităților, este identificat locul de veci al lui Emil Rebreanu. Rămășițele acestuia sunt exhumate, la cererea lui Liviu Rebreanu și îngropate, ulterior, în cimitirul din comuna Palanca, în 1921. Pe crucea lui, stă scris: “Sublocotenent Emil Rebreanu, spânzurat de unguri, la 14 mai 1917, pentru că a vrut să treacă în rândul Armatei Române, să lupte pentru întregirea Neamului. Patria recunoscătoare nu l-a uitat”.
Durerea mortii fratelui iubit avea sa-l determine pe Liviu Rebreanu sa scrie romanul Padurea spanzuratilor, un elogiu si o cronica a faptelor care s-au intamplat atunci.
Apostol Bologa intruchipeaza trairile, suferinta intelectualului roman si nu numai, aflat intr-o oaste straina, care trebuia sa lupte impotriva celor de un neam si sange cu el.
Comemorarea eroului Emil Rebreanu se desfasoara an de an printr-un ceremonial militaro-religios la care participa din partea familiei nepotii veniti de pe meleagurile transilvane.
Accesul la acest obiectiv turistic se face din Bacău spre orasul Comanesti pe DN 12 A spre orasul Miercurea -Ciuc .
Va multumim .
