Menu
Turist prin Judetul Bacau
  • Prima pagină
  • Despre noi
  • Oferta de publicitate
Turist prin Judetul Bacau

Casa memorială a matematicianului „Gheorghe Vrânceanu”.

Posted on ianuarie 6, 2020ianuarie 6, 2020

Satul Valea Hogei este așezat la est de Lipova, la o distanță de 2 km. Satul este destul de vechi şi a fost înființat de clăcășii ce se aflau pe moșia boierului Mavrodin. Acest sat își trage numele de la un oarecare Hogi, conducător al călugărilor de la schitul ce a existat aici, apoi urmat de câțiva clăcași cu învoirea boierului se dă ființă satului prin anii 1485-1490.

Valea Hogei într-o familie modestă de țărani, urmează școala primară în satul natal, unde este remarcat de învățător, la a cărui insistență este trimis la liceul Mihail Kogălniceanu de la Vaslui. La liceu, matematica predată de profesorul Nicolae Abramescu îi stârnește interesul. Obține o bursă Adamachi la Facultatea de Științe în cadrul Universității din Iași, unde se înscrie la secția Matematică. Aici are ca profesori pe: Alexandru Myller, Vera Myller, Simion Sanielevici, Victor Vâlcovici, Simion Stoilow, care îi remarcă valoarea, astfel că încă din timpul facultății este numit preparator, iar după trecerea licenței este trimis la Roma pentru doctorat.
Continuă să studieze la Göttingen şi Berlin şi în anul 1924 obţine doctoratul în Italia sub conducerea lui T. Levi-Civita.

În anul 1926 crează spaţiile neolonome iar în acelaşi an este numit conferenţiar de algebră superioară la Universitatea din Iaşi. Între anii 1929 şi 1939 funcţionează ca profesor titular la Universitatea din Cernăuţi. Se mută la Bucureşti în anul 1939 ca succesor a lui Gh. Ţiţeica la Catedra de Geometrie Analitică şi Superioară. Aici desfăşoară o activitate didactică, ştiinţifică şi publicistică prodigioasă până la stingerea sa din viaţă, la 27 aprilie 1979.

Gheorghe Vrânceanu a murit în luna aprilie 1979 la Spitalul Sahia într-o criză puternică de ocluzie intestinală a fost operat, deşi ura spitalele a făcut stop cardiac iar trupul său se odihneşte în cimitirul Bellu din Bucureşti .
A publicat peste 200 de studii ştiinţifice cuprinse în cele 4 volume de “Opera matematică”, publicate de Editura Academiei Române, numeroase monografii şi cursuri universitare fundamentale de geometrie diferenţială, unele traduse în franceză, germană, rusă.

A fost ales membru corespondent al Academei Române în 1948 şi titular în anul 1955. În anul 1964 este ales preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Matematice a Academiei Române, funcţie deţinută până la sfârşitul vieţii. Meritele sale didactice şi ştiinţifice au fost recunoscute în multe feluri. A fost membru al Academiei Peloritană dei Pericolanti din Messina, membru al Academiei de Ştiinţe din Belgia, membru al Academiei Regale din Liege. Universităţile din Bologna şi Iaşi i-au acordat titlul de Doctor Honoris Causa. A conferenţiat în mari centre matematice din lume şi a colaborat cu mari geometrii ai timpului său (E. Cartan, S.S. Chern, M. Morse ).

Muzeul a fost fondat şi deschis pe 20 septembrie 2007 de prof. Georgeta Simion Potânga.

În semn de preţuire pentru ce a fost, primarul comunei Lipova a ridicat alături de casa natală a lui Gheorghe Vrânceanu o şcoală, pentru clasele I-VIII şi o grădiniţă, care îi poartă numele. În interiorul „Muzeului Gheorghe Vrânceanu”, „ca omagiu adus omului şi savantului matematician”, se găseşte o parte din lucrările sale, unul din birourile la care a lucrat, o călimară care a aparţinut academicianului , manuscrise şi roba de student .
Comuna Lipova se află la o distanță de 42 km. de municipiul Bacău .

Post Views: 588

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

  • Unde ne petrecem timpul liber !
  • Cascada de la Cariera sau Velnita .
  • Casa Borisov din orasul Targu-Ocna .
  • Istoria spitalului din orasul Bacau .
  • Statuia lui George Bacovia din Bacau .

Arhive

  • martie 2021
  • ianuarie 2021
  • octombrie 2020
  • septembrie 2020
  • august 2020
  • iulie 2020
  • iunie 2020
  • mai 2020
  • aprilie 2020
  • martie 2020
  • februarie 2020
  • ianuarie 2020
  • decembrie 2019
  • octombrie 2019

Comentarii recente

  • Mădălna la Cetatea Rakoczi din Pasul Oituz .
  • Elena la Sinagoga Cerealistilor din Bacau
  • Nicol la Casa memoriala a lui ,, Vasile Alecsandri” din Bacau
  • cori la Parcul Dendrologic Dofteana din comuna Dofteana (Bacau ) .
  • Eric la Muzeul Razesilor Gazari de pe Valea Tazlaului Sarat

Categorii

  • Arta
  • Baraj
  • Biserici
  • Cabana
  • Cascade
  • castel
  • Cetate
  • Chei
  • conac
  • Datini
  • Delta
  • Gari
  • Herghelie
  • Mina
  • Mocanita
  • Monument
  • Muzeu
  • oras
  • Parc
  • Pod
  • Rezervatie
  • Sinagoga
  • Sonda

Meta

  • Autentificare
  • Flux intrări
  • Flux comentarii
  • WordPress.org

LIKE ON FACEBOOK

Categorii

  • Arta (13)
  • Baraj (1)
  • Biserici (44)
  • Cabana (2)
  • Cascade (6)
  • castel (5)
  • Cetate (4)
  • Chei (2)
  • conac (3)
  • Datini (3)
  • Delta (1)
  • Gari (4)
  • Herghelie (1)
  • Mina (1)
  • Mocanita (3)
  • Monument (11)
  • Muzeu (8)
  • oras (3)
  • Parc (7)
  • Pod (2)
  • Rezervatie (4)
  • Sinagoga (2)
  • Sonda (1)

Articole recente

  • Unde ne petrecem timpul liber ! martie 5, 2021
  • Cascada de la Cariera sau Velnita . ianuarie 19, 2021
  • Casa Borisov din orasul Targu-Ocna . ianuarie 19, 2021
  • Istoria spitalului din orasul Bacau . ianuarie 15, 2021
  • Statuia lui George Bacovia din Bacau . ianuarie 14, 2021

Comentarii recente

  • Mădălna la Cetatea Rakoczi din Pasul Oituz .
  • Elena la Sinagoga Cerealistilor din Bacau
  • Nicol la Casa memoriala a lui ,, Vasile Alecsandri” din Bacau
  • cori la Parcul Dendrologic Dofteana din comuna Dofteana (Bacau ) .
  • Eric la Muzeul Razesilor Gazari de pe Valea Tazlaului Sarat

METEO

booked.net
Curs valutar
©2021 Turist prin Judetul Bacau | WordPress Theme by Superb WordPress Themes