Menu
Turist prin Judetul Bacau
  • Prima pagină
  • Despre noi
  • Oferta de publicitate
Turist prin Judetul Bacau

Palatul Ghika de la Comanesti

Posted on ianuarie 10, 2020ianuarie 11, 2020

Astazi continuam calatoria noastra pe Valea Trotusului spre un alt obiectiv turistic din judetul Bacau ,si anume Palatul Ghika de la Comanesti .
Palatul Ghika-Comăneşti a fost construit în anul 1890, în stilul baroc târziu şi eclectic, de meşteri italieni, sub îndrumarea arhitectului Albert Galleron, la comanda proprietarului moşiei, Dimitrie Ghika (1839-1923), doctor în drept al Universitatii din Berlin, prefect de Bacău, deputat în Parlamentul României şi magistrat, dar în acelaşi timp un pasionat explorator şi geograf.

Foto : Dan Mihai Boghitoiu

A fost conducatorul expediţiei din Somalia (Africa) în anul 1895 împreună cu fiul său Nicolae, de unde a adus nenumarate trofee zoologice şi botanice pe care le-a donat Muzeului de Ştiinţe Naturale Grigore Antipa din Bucureşti. Palatul a fost reşedinţa de vară a familiei boiereşti. Palatul Ghika cuprinde 22 de încaperi mari, pe două nivele, în mijlocul unui splendid parc. Palatul si Parcul Ghika au aparţinut familiei Ghika până în 1946, când au fost naţionalizate de statul comunist.

Foto : Dan Mihai Boghitoiu

În anii 1950-1953 aici a funcţionat o „Scoală medie profesională“. Ulterior, imobilul a devenit şcoală generală. Din 1970 până în 1983 aici a funcţionat „Casa Pionerului“. Tot în anii 80 Palatul Ghika a intrat într-un amplu program de restaurare. De pe 1 decembrie 1983 aici a fost înfiinţat „Muzeul de etnografie şi artă Dimitre Ghika Comanesti“. În anul 1988, palatul a fost transferat Muzeului judeţean, care a organizat, într-o aripă, expoziţia etnografică şi de artă populară din zona Trotuş, deschisă în 1989, iar în anul 1995 expoziţia de artă plastică românească contemporană. În prezent muzeul funcţionează în subordinea Consiliului Local al oraşului Comăneşti. Palatul a fost revendicat de urmaşi ai lui Dimitire Ghika după 2005 şi câştigat în instanţă în anul 2012 de domnul Paltin Sturdza. In prezent Muzeul de etnografie si arta Dimitrie Ghika a fost cumparat de UAT Comanasti cu suma de 500.000 de euro .

Foto : Geta Docan

Colecţia, realizată de etnograful Dorinel Ichim şi muzeografa Steliana Roşu, cuprinde obiecte privind ocupaţiile tradiţionale din zona Trotuş şi obiceiurile de iarnă din aceeaşi zonă, meşteşuguri, industria casnică, ţesături de interior, costume tradiţionale. Colecţia de artă contemporană românească include lucrări de Ilie Boca, Sabin Balaşa, Gheorghe Velea, Aurel Stanciu şi alţii. Muzeul s-a îmbogăţit recent cu o colecţie de trofee de vânătoare, goblenuri cu teme cinegetice şi alte obiecte legate de vânătoare, donaţie a unui medic local.

Va multumim .

Post Views: 1.739

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

  • Unde ne petrecem timpul liber !
  • Cascada de la Cariera sau Velnita .
  • Casa Borisov din orasul Targu-Ocna .
  • Istoria spitalului din orasul Bacau .
  • Statuia lui George Bacovia din Bacau .

Arhive

  • martie 2021
  • ianuarie 2021
  • octombrie 2020
  • septembrie 2020
  • august 2020
  • iulie 2020
  • iunie 2020
  • mai 2020
  • aprilie 2020
  • martie 2020
  • februarie 2020
  • ianuarie 2020
  • decembrie 2019
  • octombrie 2019

Comentarii recente

  • Mădălna la Cetatea Rakoczi din Pasul Oituz .
  • Elena la Sinagoga Cerealistilor din Bacau
  • Nicol la Casa memoriala a lui ,, Vasile Alecsandri” din Bacau
  • cori la Parcul Dendrologic Dofteana din comuna Dofteana (Bacau ) .
  • Eric la Muzeul Razesilor Gazari de pe Valea Tazlaului Sarat

Categorii

  • Arta
  • Baraj
  • Biserici
  • Cabana
  • Cascade
  • castel
  • Cetate
  • Chei
  • conac
  • Datini
  • Delta
  • Gari
  • Herghelie
  • Mina
  • Mocanita
  • Monument
  • Muzeu
  • oras
  • Parc
  • Pod
  • Rezervatie
  • Sinagoga
  • Sonda

Meta

  • Autentificare
  • Flux intrări
  • Flux comentarii
  • WordPress.org

LIKE ON FACEBOOK

Categorii

  • Arta (13)
  • Baraj (1)
  • Biserici (44)
  • Cabana (2)
  • Cascade (6)
  • castel (5)
  • Cetate (4)
  • Chei (2)
  • conac (3)
  • Datini (3)
  • Delta (1)
  • Gari (4)
  • Herghelie (1)
  • Mina (1)
  • Mocanita (3)
  • Monument (11)
  • Muzeu (8)
  • oras (3)
  • Parc (7)
  • Pod (2)
  • Rezervatie (4)
  • Sinagoga (2)
  • Sonda (1)

Articole recente

  • Unde ne petrecem timpul liber ! martie 5, 2021
  • Cascada de la Cariera sau Velnita . ianuarie 19, 2021
  • Casa Borisov din orasul Targu-Ocna . ianuarie 19, 2021
  • Istoria spitalului din orasul Bacau . ianuarie 15, 2021
  • Statuia lui George Bacovia din Bacau . ianuarie 14, 2021

Comentarii recente

  • Mădălna la Cetatea Rakoczi din Pasul Oituz .
  • Elena la Sinagoga Cerealistilor din Bacau
  • Nicol la Casa memoriala a lui ,, Vasile Alecsandri” din Bacau
  • cori la Parcul Dendrologic Dofteana din comuna Dofteana (Bacau ) .
  • Eric la Muzeul Razesilor Gazari de pe Valea Tazlaului Sarat

METEO

booked.net
Curs valutar
©2021 Turist prin Judetul Bacau | WordPress Theme by Superb WordPress Themes