Casa memoriala a lui ,, George Bacovia’’ din Bacau .

Astazi  continuam  calatoria noastra prin Judetul Bacau, spre un alt obiectiv turistic care trebuie promovat si anume Casa memoriala a poetului si scriitorului ,, George Bacovia’’ din Bacau .
George Andone Vasiliu s-a născut în data de 4 septembrie 1881 in casa comerciantului Dimitrie Vasiliu și a Zoei Vasiliu pe actuala stradă G. Bacovia nr. 13 în Bacău . Numele lui real era Gheorghie Vasiliu și a fost al cincilea copil din cei nouă ai familiei Vasiliu.


Cei din familia sa îi spuneau marelui poet Iorguț. Copilul în vârsta de doar 6 ani începe să învețe limba germană.
La șapte ani s-a îmbolnăvit de malarie, întârziind înscrierea în clasa întâi. Astfel, acesta a fost îngrijit de bunica sa, Paraschiva, căreia i se spunea Pachia.
Apoi între  anii 1889-1890 urmează clasa întâi la un pension din Bacău. În anul 1891 îl aflăm înscris la Școala Primară Domnească nr. 1 din Bacău. Trei ani mai târziu absolvă cursul primar, în luna iunie. În același an se înscrie la Gimnaziul Ferdinand din Bacău. Toamna rămâne închis o noapte întreagă, din neatenția paracliserului, în turnul bisericii Precista din orașul natal. Această întâmplare îi va inspira poezia Amurg violet, scrisă în anul 1899.

Anii traumatici din liceu și atmosfera cam rece îi inspiră un alt poem celebru, „Liceu”. În anul 1898 își pune pe note câteva poezii precum și altele de Mihai Eminescu și Ștefan Petică. Vădește mare talent la desen. Se dovedește foarte bun executant la vioară și la alte instrumente din orchestra școlii, pe care o și dirijează. Se evidențiază la gimnastică. În anul 1899 obține premiul I pe țară la concursul Tinerimii române pentru „desen artistic de pe natură”. Îi apare în Literatorul din 30 martie poezia Și toate, scrisă cu un an înainte, semnată V. George.


În anul 1900 se înscrie la Școala Militară din Iași, de unde se retrage în al doilea semestru, neputând suferi disciplina cazonă. Compune poezia Plumb, o va finisa totuși abia în anul 1902. În anul 1901 se înscrie în cursul superior al Liceului Ferdinand. Absolvă liceul din Bacău în anul 1903. Scrie poezia „Liceu”, ca răspuns la un chestionar adresat de minister absolvenților din acel an, în vederea reformei învățământului inițiată de Spiru Haret. Se înscrie la Facultatea de Drept din București. Citește într-una din ședințele salonului literar al lui Macedonski poezia Plumb, care produce o puternică impresie.


Citește în anul 1904 la cenaclul lui Macedonski Nervi de toamnă, obținând același succes. Colaborează la revista Arta de la Iași. Se retrage de la Facultatea de Drept din București. Se stabilește în anul  1905 În București, împreună cu fratele său Eugen. Un an mai târziu în 1906 se reîntoarce la Bacău, stabilindu-se în locuința din strada Liceului.Scrie poezia Lacustră. În anul 1907 se înscrie la Facultatea de Drept din Iași și reîncepe cu anul I. Rămâne la Iași și anul următor. Colaborează la revista lui I.M. Rașcu Versuri, mai târziu Versuri și proză.Între anii  1909-1910 merge la Iași numai în perioada examenelor, restul timpului locuind la Bacău iar în 1911 obține diploma de licență în drept și se înscrie în baroul din Bacău. Plătește zece ani cotizație, dar nu profesează. Colaborează la Românul literar al lui Caion în anul 1912. Suplinitor la Școala Primară din Bacău și la Călugara, suburbie a Bacăului. Colaborează la Flacăra. Copist la Prefectura din Bacău. Din anul 1913 devine ajutor contabil la aceeași prefectură dar se îmbolnăvește și demisionează.


În anul 1914 se internează la sanatoriul Dr. Mărgăritescu din București. Publică în suplimentul literar al ziarului Seara. Trimite la tipar volumul Plumb. În anul 1915 editează la Bacău, în colaborare, revista Orizonturi noi. Publică poezii, proză, recenzii, sub mai multe pseudonime. Strânge relațiile de prietenie cu Alexandru Macedonski.
În anul 1916 devine copist la Direcția învățământului secundar și superior din Ministerul Instrucțiunii. În iulie apare în librării volumul Plumb. În timpul războiului, în octombrie, este trimis cu arhiva direcției sale în evacuare la Iași.


În perioada 1917-1919 e funcționar în București. În anul 1920 devine șef de birou clasa a III-a în Ministerul Muncii. În anul 1921 este avansat șef de birou clasa a I-a în același minister. Se îmbolnăvește de plămâni și demisionează. Un an mai târziu se reîntoarce la Bacău.
In anul 1924 apare la Râmnicu-Sărat ediția a II-a a volumului Plumb. Este numit suplinitor de desen și caligrafie la Școala comercială de băieți din Bacău.În  anul 1925 devine primul director al revistei Ateneul cultural. În anul 1926 tipărește pe cont propriu la Bacău volumul Scântei galbene. Îi apare și volumul Bucăți de noapte, editat de poeta Agatha Grigorescu. Între anii 1926-1928 funcționează ca profesor suplinitor de desen și caligrafie la Școala comercială de băieți din Bacău.


În anul 1928 se căsătorește cu Agatha Grigorescu și se stabilește la București, unde soția sa era profesoară. În anul  1929 retipărește volumele Plumb și Scântei galbene sub titlul Poezii, la Editura Ancora. Reapare sub conducerea sa revista Orizonturi noi. În anul 1930 este numit referent la Direcția Educației Poporului. Îi apare volumul Cu voi…. Din noiembrie 1930 până în octombrie 1933, locuiește în Bacău, fără serviciu. În anul 1931 i se naște unicul fiu, Gabriel, iar în anul  1932 Societatea Scriitorilor îi aprobă o pensie lunară de 1000 lei.
Din  anul 1933 se stabilește cu familia în capitală, unde rămâne până la sfârșitul vieții. În anul 1934 i se tipărește volumul antologic Poezii. În 1936 publică volumul Comedii în fond. În anul 1940 i se majorează pensia acordată de S.S.R la 2000 lei lunar. Se înființează Casa de pensii a scriitorilor, de unde obține o pensie de 10.000 lei lunar. În  anul 1944 apare volumul intitulat Opere, care reunește toate scrierile sale publicate anterior.
În anul 1945 este numit bibliotecar la Ministerul Minelor și Petrolului. Este editat în  anul 1946 volumul Stanțe burgheze, pentru care va fi criticat de autoritățile comuniste. Este pus la index, dar la mijlocul anilor ’50 este repus în circulație. E sărbătorit ulterior de Ministerul Artelor, care-l și angajează. În 1956 i se publică volumul Poezii. Moare în ziua de 22 mai 1957 în locuința sa din București (cart. Giurgiului).
George Bacovia a murit la ora 8 dimineața, la el acasă, la vârsta de 76 de ani. Diagnosticul medicului legist a fost de neoplasm vezical.


A fost înmormântat în cimitirul „Șerban Vodă” (Bellu), în sectorul dedicat oamenilor de artă și de știință, iar ceremonia funerară a avut asistență de rang guvernamental.
După moartea sa, numele poetului a fost atribuit străzii „Frăsinetului”, unde se află casa memorială din București, precum și unei școli, unui liceu teoretic, unui festival de poezie și unei universități, toate din Bacău.
George Bacovia este unul dintre cei mai mari poeți pe care i-a avut România vreodată, deși, opera sa nu este înțeleasă de toți oamenii, și nu este pe placul tuturor, cu toate astea Bacovia este printre cei mai iubiți și apreciați poeți de critica literară din România.
Voi încheia acest articol cu un citat al marelui poet, în care, acesta, s-a caracterizat extrem de bine: „Ca și legenda Bacăului, am și eu legenda mea”. De asemenea, și Oana Pellea are un citat extrem de frumos despre ceea ce înseamnă cu adevărat Bacovia: „Bacovia e o stare, întâmplător a fost numele unui om”.

Va multumim .

Drepturi de autor foto : Sorin Dediu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *