Astazi va prezentam un alt obiectiv din judetul Bacau care trebuie vizitat si anume ,,Schitul Sihastria Crucii ‘’ din satul Cucuieti ,comuna Solont .
Schitul Sihăstria Crucii se află în localitatea Cucuieţi, com. Solonţ, jud. Bacău care este situată în NV Depresiunii Tazlău, pe cursul superiror al pârâului Cucuieţi, la 5 km N de satul Solonţ.

Satul este atestat documentar din anul 1774, ca sat în ţinutul Bacăului si este înglobat în Solonţul Mare pe la anul 1790 .
Situat în zona submontană a judeţului Bacău, în comuna Solonţ, Cucuieţii sunt, aşa cum le spune şi numele o aşezare foarte frumoasa .
Schitului „Sihăstria Crucii” a fost înființat în anul 2007 pe o istorică vatră sihăstrească. Un loc în care, de secole, gospodarii mergeau și luau sfat de la părinții „din deal”. Sihăstria nu a avut niciodată biserică, ci doar câteva bordeie în care locuiau doi-trei părinți, consemnați de cronici încă din secolul al -XVIII-lea. Vitregiile istoriei au distrus așezarea, dar gospodarii nu au uitat niciodată că acolo a fost un loc al lui Dumnezeu .
Potrivit tradiţiei denumirea satului Cucuieţi vine de la aşezarea sa de sus, pe versantul dealului. Localitatea este renumită pentru bogatele sale zăcăminte de petrol şi gaze naturale, precum şi pentru izvoarele sale sărate, a căror apă prezintă reale virtuţi curative. „Se spune că pe-aici a trecut voievodul Ştefan cel Mare , care ar fi utilizat păcura ce se extrăgea din satul Cucuieţi pentru nevoile oştirii sale. De asemenea, se spune din bătrâni că Ştefan cel Mare folosea apa din fântânile sărate de aici, slatine, cum le zicem noi, a căror apă avea bune proprietăţi şi în conservarea alimentelor“ .
Va multumim.
Foto : Maricica Leonte