Astazi continuam calatoria noastra prin Judetul Bacau, spre un alt obiectiv necunoscut publicului care trebuia promovat si anume Muzeul Vasile Parvan din satul Perchiu comuna Huruiesti (Bacau) .
Vasile Pârvan s-a nascut in data de 28 septembrie 1882 in comuna Huruiești din judetul Bacau si a decedat la data de 26 iunie 1927 la București, a fost un istoric, arheolog, epigrafist și eseist român, membru titular (din anul 1913) al Academiei Române.
Vasile Pârvan provenea dintr-o familie modestă, fiind primul copil al învățătorului Andrei Pârvan (cu înaintași răzeși din Basarabia) și al Aristiței Chiriac (din Dobrenii Neamțului). Acesta a primit prenumele Vasile, la fel ca unchiului său, Vasile Conta (mama sa fiind verișoara filozofului).
În anul 1913 s-a căsătorit cu Silvia Cristescu, nepoata lui Ioan Bogdan, fostul său profesor. În timpul Primului Război Mondial s-a refugiat la Iași (în 1916) iar apoi la Odesa (în 1917) unde i-a murit soția, la nașterea copilului.
A urmat învățământul primar la Berești și studiile liceale în cadrul Colegiului Național „Gheorge Roșca Codreanu” din Bârlad (1893-1900). A studiat apoi la Facultatea de litere și filosofie a Universității din București intre anii (1900-1904), avându-i ca profesori pe Nicolae Iorga , Ioan Bogdan și Dimitrie Onciul.
În anul 1904 a plecat cu o bursă a Universității din București (din „fondul Hillel”) într-un zbuciumat periplu de studii în Germania, urmând cursurile a trei universități (Jena, Berlin și Breslau) și având deseori probleme materiale și de sănătate. La Breslau a obținut titlul de Doctor cum laudae (sub conducerea profesorului Conrad Cichorius) cu lucrarea Naționalitatea negustorilor din Imperiul roman (1908, în limba germană), considerată de specialiști ca unul din cele mai bune studii despre dezvoltarea comerțului în antichitatea clasică. Colegii germani îl numeau „micul Mommsen” fapt care – ținând seama că „marele” Theodor Mommsen fusese recent distins (în 1902) cu premiul Nobel pentru monumentala sa Istorie a Romei Antice – sugera interesele de cercetător ale lui Vasile Pârvan.
În anul 1900 a debutat în publicistică la „Noua revistă română”. Din anul 1902 a început să colaboreze cu „Convorbiri literare” iar în anul următor cu „Voința națională”, „Tribuna poporului”, „Luceafărul” . În anul 1906 a aderat ca „soldat al cauzei celei drepte” la Frăția Bunilor Români (organizație creată de Nicolae Iorga), începând să scrie pentru „Semănătorul” și „Nea-mul românesc”. Din anul 1907 a început colaborarea cu „Viața românească” și „Gazeta generală a învățământului .
A fost profesor la Universitatea din București din anul 1909 (titular din 1913), unde i-a urmat la catedră lui Grigore Tocilescu (imediat după moartea acestuia). În anul 1910 a devenit membru corespondent al Academiei Române, iar trei ani mai târziu – membru titular. În anul 1919 a fost numit profesor de istorie antică și la Universitatea din Cluj-Napoca si a colaborat cu universități din Paris și Roma, a formulat inscripțiile de pe Arcul de Triumf.
De asemenea, a fost membru al mai multor academii și societăți științifice din străinătate; între altele a fost profesor agregat la Sorbona (din 1926) și membru al Comitetului Internațional al Științelor Istorice (Geneva).
În scopul rezolvării problemelor legate de istoria Daciei, a organizat o serie de săpături sistematice, îndeosebi în stațiunile arheologice din a doua epocă a fierului. Pe baza rezultatelor parțiale ale săpăturilor a scris Getica (1926) – cea mai importantă lucrare a sa – o vastă sinteză istorico-arheologică, prin care a readus în prim planul cercetării istorice rolul politic și cultural al daco-geților; unele lipsuri și exagerări (printre care accentuarea rolului sciților și al celților în dezvoltarea culturii geto-dacice) nu știrbesc valoarea acestei lucrări.
S-a preocupat îndeosebi de arheologie, preistorie și istoria civilizației greco–romane. A organizat numeroase șantiere arheologice, dintre care cel mai important este cel de la Histria și a publicat numeroase studii, rapoarte arheologice și monografii, cuprinzând un material documentar vast, valoros și util. A condus șantierul de la Histria până în 1926. Dintre cei 12 ani cât i-a fost dat lui Vasile Pârvan – în calitate de director al Muzeului Național de Antichități – să conducă săpăturile arheologice de la Histria, doar în nouă ani (1914–1916; 1921–1926) s-au putut desfășura campanii normale.
Vasile Parvan este considerat părintele şcolii arheologice româneşti, lui i se datorează primul plan de efectuare a unor cercetări organizate la nivel naţional şi aplicarea acestuia, prin efectuarea de săpături, în mai multe sit-uri arheologice din Dobrogea şi Muntenia. Coordonează şantierele de la Histria (descoperită de el în 1913), Callatis, Ulmetum, complexul dacic din Munţii Orăştiei sau din cadrul unor aşezări neolitice şi dacice din Câmpia Dunării.
Vasile Parvan este unul dintre fondatorii Institutului de studii sud-est europene (1913). Conduce, în calitate de director, Muzeul Naţional de Antichităţi (din 1910) şi Şcoala română din Roma (din 1921). Iniţiator al publicaţiilor „Ephemeris Dacoromana” (1923) şi „Diplomatarium italicum”. Membru al mai multor prestigioase organisme ştiinţifice internaţionale: Comisiunea monumentelor istorice (din 1913), Institutului arheologic german (din 1913), „Pontifica Academia Romana di Archeologia”, „Reale Società Romana di Storia Patria” (din 1924), Academia Lincei din Roma (1927).
Absorbit de munca sa pe şantier, arheologul neglijează apendicita de care suferea, fapt care avea să-i fie fatal. La 26 iunie 1927, Vasile Pârvan se stinge din viaţă, la Bucureşti, la numai 45 ani si este inmormantat la cimitirul Bellu din Bucuresti . În semn de omagiu al muncii sale monumentale, Institutul de Arheologie al Academiei Române îi poartă astăzi numele. Vasile Parvan prin testament şi-a lăsat averea Academiei Române, iar biblioteca a donat-o Şcolii Române de la Roma.
In anul 1982 s-a amenajat în satul savantului Vasile Pârvan (Perchiu, com. Huruieşti, Bacău) un muzeu, cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de la naştere (n. 28 sept. 1882). Locul ales: o şcoală bătrânească. Casa natală fiind demolată iar pe locul ei ridicându-se o vilă. Specialiştii au surprins cele mai importante evenimente din viaţa acestuia. Din păcate, prin „grija” autorităţilor locale, muzeul a ajuns o ruină .
In memoria marelui savant Vasile Parvan s-a infiintat o asociatie care ii poarta numele si lupta pentru amenajarea unui muzeu in satul natal dar acestia s-au izbit de refuzul autoritatilor locale in demersul lor, iar cladirea in care se afla unele exponate ale muzeului se afla intr-o stare avansata de degradare .
In memoria marelui savant Institutul de Arheologie din București și Muzeul județean din Bârlad au fost numite astfel în onoarea savantului, ca recunoaștere a meritelor acestuia în domeniu.
Statuia istoricului Vasile Pârvan realizată de sculptorii Geta Caragiu și Alexandru Gheorghiță, amplasată în fața Muzeului Județean de Istorie din Bacău.
Va multumim .
Foto : Catalin Crimu